Interviul de angajare: 5 atu-uri care te pun în valoare

Tocmai ai auzit că jobul pe care ți-l dorești este în sfârșit disponibil și deja visezi cu ochii deschiși la momentul în care te vei așeza comod la noul tău birou și vei sărbători victoria. Toate bune și frumoase până aici, doar că mai ai de trecut un hop: interviul de angajare. Știi că nu ești singurul candidat, însă mizezi mult pe faptul că ești super bine pregătit. Doar este de ajuns nu?

Dacă mă întrebi pe mine, răspunsul meu este nu. Mai poți avea cel puțin 5 atu-uri pe mânecă, care folosite pot face diferența dintre „tu, fericit la jobul visurilor tale” și „tu, dezamagit că ți-a furat altcineva locul” (chiar și mai slab pregătit).

Atu-ul nr.1 – Punctualitatea

Punctualitatea este o calitate, o dovadă de respect pe care o arătăm celorlalți, o componentă esențială  a etichetei în afaceri și nu numai. Indiferent dacă aplici pentru un job la bancă sau pentru o firmă de IT, contabilitate etc., asigură-te că ajungi la timp pentru interviul de angajare. Astfel transmiți încă din start angajatorului sau persoanei desemnate să te intervieveze că ești o persoană pe care se poate baza. În plus, transmiți că îți respecți timpul tău și timpul celor din jur.

O persoană care întârzie de obicei nu înțelege care este adevărata valoare a timpului și prin urmare nu va da prea multă atenție modului în care și-l petrece, ceea ce pentru tine poate constitui un avantaj major. Totodată, persoana care ajunge la timp arată că știe să se pregătească și își ia toate măsurile necesare pentru a face ca un lucru să se întâmple (da, chiar și atunci când trăiești într-un oraș ca București, unde traficul este infernal aproape la orice oră).

Dar destul despre punctualitate, să trecem la următorul atu.

Atu-ul nr.2 – Vestimentația

Fiecare companie are o cultură aparte care implică, printre altele, si un anumit cod vestimentar. Am scris mai demult un articol despre impactul ținutei asupra percepției celorlalți, așa că nu voi insista prea mult pe subiect. Dacă dorești, îl poți răsfoi aici. (de pus link)

Recomandarea mea este ca înainte să te prezinți la interviu, să studiezi cultura companiei respective și nu numai. Dacă vrei să fii în avantaj, studiază mai în profunzime: cultura domeniului tău de activitate, cultura și civilizația țării în care aplici (dacă este în străinătate). Toate informațiile obținute te vor ajuta să alegi probabil cea mai potrivită ținută pentru interviu, fără să îți pierzi stilul tău sau identitatea. Acest aspect este extrem de important, pentru că degeaba te îmbraci potrivit pentru interviu, dacă nu te simți bine în acel moment.

Într-adevăr sistemul bancar este mai conservator, în timp ce domenii, precum inginerie, construcții sau IT, tind să aibă un cod vestimentar mai relaxat în ceea ce privește ținuta angajaților.

Pont suplimentar: Dacă nu ești sigur, adoptă o ținută cu un nivel mai sus de formalitate față de ce te-ai aștepta. Este mai bine să fii o idee mai formal decât invers.

Nu sunt consultant de imagine ca să îți dau prea multe sfaturi despre subiect, însă cunosc câțiva foarte buni. Îmi poți scrie și te pot pune în legătură cu ei.

Atu-ul nr.3 – Atenția la detalii

Ia cu tine în sala de interviu doar strictul necesar. Și aici vreau să fac referire în special la ce să nu iei. Spre exemplu paharul de cafea sau guma pe care ai mestecat-o pe drum spre interviu. Știm cu toții că nu este bine să vorbim cu o persoană care mestecă întruna gumă. Cu toate acestea, se întâmplă să mai vedem sau uneori chiar noi să mestecăm gumă, cineva să intre în vorbă cu noi și să nu avem timp sau unde să o aruncăm. Cu toții putem face mici greșeli de etichetă la urma urmei. Important este să le conștientizăm și să nu le mai repetăm.

Detaliile mărunte precum cele de mai sus fac diferența dintre un amator și un profesionist în etichetă și în relaționarea cu cei din jur, care este o persoană empatică, care se respectă și totodată este atentă și îi respectă și pe cei din jur.

Atu-ul nr.4 – Politețe și un fel plăcut de a fi

Fii politicos și plăcut față de recepționeră. Poate nu știai asta, dar recepționera de multe ori joacă și ea un rol în interviul de angajare. Angajatorul este de multe ori interesat să vadă că tu, ca viitor coleg, tratezi pe toată lumea cu același respect cu care vei trata angajatorul. Nu uita de cuvintele magice “Bună ziua”, “Vă rog”, “Mulțumesc”. Până la urmă, eticheta se măsoară în micile atenții pe care le oferim celorlalți sau micile sacrificii pe care le facem pentru ceilalți. Depinde cum alegi să privești lucrurile.

Atu-ul nr.5 – Ușurința de a crea conexiuni

Interviul de angajare poate fi o experiență rece sau nu, în funcție de nivelul de conexiune pe care îl stabilești cu persoana care conduce interviul de angajare. Recomandarea mea este ca în discuția de încălzire (eng. warm up), să cauți puncte comune. Poate sunteți din aceeași zonă, poate vă place aceeași echipă de fotbal sau aveți aceleași hobby-uri. Scopul acestei discuții introductive este să vă apropie de interlocutor.

Pont suplimentar: Interesează-te despre companie, angajați și persoana care te intervievează. Află cât poți de multe de pe profilul lui de Facebook, Linkedin etc. Acest lucru te va ajuta să faci procesul de conectare mai smooth (adică mai ușor și mai firesc).

Interviul de angajare – Concluzii

Știi și tu vorba „Ai doar o șansă ca să faci o primă impresie bună”. În parte este adevărată, pentru că rareori recuperezi terenul pierdut dacă începi pe picior greșit, însă nu uita. Întotdeauna va exista și ultima impresie. În cazul interviului de angajare, este acel moment în care ieși pe ușa companiei, nu doar a biroului în care ai fost intervievat.

Cam atât pentru astăzi. Sper că ți-a plăcut articolul, cel puțin la fel de mult cum mi-a făcut mie plăcere să îl scriu. Dacă vrei să afli mai multe, te încurajez să te înscrii la cursul online „Brand Personal Magnetic”. Folosind cuponul BPMBLOG te vei bucura de un preț special la înscriere 🙂

Înscrie-te la cursul Brand Personal Magnetic

Înscrie-te acum la cursul online înregistrat Brand Personal Magnetic folosind codul BPM15 și beneficiezi de o reducere specială de 15% față de prețul de pe platformă.

Lasă un comentariu

×

Bine v-am găsit!

Pentru orice întrebare, dați click pe această iconiță pentru a ne contacta via Whatsapp sau scrieți-ne un email la salut@betraining.ro.

×